„La 13 august 1916 am intrat în război, la 31 decembrie 1918 România ia loc la masa Conferinţei de Pace. Ce s-a petrecut în acest răstimp este rodul celor ce am scris aici.“ Aceasta este ultima însemnare din impresionantul jurnal pe care fostul deputat Vasile Th. Cancicov îl ţine, cu conştiinciozitate şi perseverenţă, timp de 870 de zile. Este perioada în care şi el trece, alături de concetăţenii săi, prin toate stările provocate de intrarea ţării în prima conflagraţie mondială: entuziasm, agonie şi extaz. Idealuri spulberate, privarea de libertate, nesiguranţa zilei de mâine, ravagiile politicianismului, povara ocupaţiei străine, regăsirea neaşteptată a speranţei. Sunt stări pe care avocatul Cancicov le sintetizează într-o însemnare aşternută pe hârtie la doar câteva zile după Adunarea de la Alba Iulia: „Ce film de cinematograf am trăit în aceşti doi ani de zile! Cu câte lacrimi amare am asistat la desfăşurarea lui, cu ce frecături de nervi, cu ce deznădejde uneori, cu ce nădejde înspre sfârşit! Numai doi ani, zicem azi; o eternitate, credeam atunci. Doi ani, din ruină şi cenuşă – România Mare! Şi ce mărire nevisată şi nebănuită!“ Deseori citate, însă niciodată reeditate, Impresiunile şi părerile personale ale lui Vasile Th. Cancicov au reprezentat, până astăzi, mai degrabă o raritate bibliografică. Spre deosebire de alte însemnări asemănătoare, acestea au reuşit să treacă testul timpului. Nu doar prin dimensiunile sale impresionante, ci mai ales prin calitatea informaţiilor conţinute, jurnalul lui Cancicov ne dezvăluie felul în care a luat naştere România Mare. Totul este relatat cu francheţe, fără cosmetizări, cu adevăruri dureroase şi rostite până la capăt. (Daniel CAIN) Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie. Volumul al doilea va cuprinde însemnările din august 1917 până în decembrie 1918.

Tidak tersedia versi lain

Tidak Ada Data